De curând am filmat o nuntă în aer liber, tip boho, într-un hambar. Invitații au fost puțini. A cântat o formație foarte bună. După primul dans a început nebunia — absolut toți invitații, vreo 30, au dansat pe ring. Și au rămas toți acolo pe parcursul întregului prim program al formației.

Cu o săptămână înainte filmasem la o nuntă mare, peste 200 de oameni. După dansul mirilor, ringul a rămas aproape gol — doar vreo 3 perechi.

Și mi-a revenit în gând întrebarea pe care cred că și-o pune orice cuplu, la un moment dat, când planifică nunta: nuntă mică sau nuntă mare — care variantă e mai bună?

În atâția ani de filmări am văzut tot felul de nunți. Am filmat nunți la care a avut loc doar prima parte — pregătiri, civilă și biserică. Petrecerea au organizat-o separat, altă dată, sau deloc — la unele dintre acestea doar atât a rămas, mirii n-au mai făcut nicio petrecere. La alte nunți a fost invers: doar petrecerea. Mirii n-au vrut invitați în prima parte, poate doar familia restrânsă — părinți, frați, surori, nași. Am filmat și nunți mici de tot: ziua au fost lângă ei doar cei apropiați, iar seara, la petrecere, maxim 40 de invitați. Dar nunțile mari, într-adevăr, predomină.

Adevărul e că răspunsul corect nu ți-l dă nimeni. Voi doi trebuie să-l găsiți.

Ce rămâne la fel, indiferent ce alegeți

Legat de stres sau de cheltuieli, cele două variante au multe puncte comune: machiaj, coafură, rochia miresei și costumul mirelui, verighetele, buchetul miresei, cheltuielile de la biserică și meniurile de la sală — cam astea rămân, indiferent ce alegeți.

Ca să vă ajute cu adevărat, cred că ar trebui să vă întrebați altceva: ce vrem noi? Ce ne place — să fim înconjurați de mulți oameni sau nu? Ce s-ar întâmpla dacă am invita doar câțiva prieteni și câteva rude, nu toată familia? Cât de mult rezistăm la stres?

Ce văd eu din spatele camerei

La o nuntă mică, mirii au, inevitabil, mai puțin stres — și eu reușesc să filmez mai multe cadre cu ei. Poate și pentru că, așa cum observam și în alt gând, noi, românii, nu ne simțim tocmai confortabil în fața camerei când suntem priviți de zeci de perechi de ochi. Aproape toată filmarea devine o poveste doar despre ei doi. Ca durată e mai scurtă — nici nu văd cum ar putea fi altfel — dar rămâne mai mult timp pentru interviuri, de la miri până la invitați. Fiind o petrecere mică, e mai ușor să prind și cadre cu mirii la apus, la golden hour. La astfel de petreceri reușesc să filmez un interviu cu mirii despre cum au perceput ziua, cum s-au simțit într-un anumit moment. Impresii la cald, cum se spune. La o nuntă mare nu prea reușesc să filmez asta — mirii sunt obosiți și înconjurați de invitații care pleacă.

La o petrecere cu mulți invitați, filmul nunții cuprinde mult mai multe cadre cu invitații, cu interacțiunea dintre ei. La pregătiri atmosfera e mai animată, la biserică filmez mai multe cadre cu cei din spatele mirilor, la petrecere unii dansează, alții socializează afară. E altă dinamică.

Care variantă îmi place mai mult? Fiecare are farmecul ei. Nunțile mici au ceva aparte — sunt mai intime, mai personale, pentru că filmez mai multe cadre strânse, de detaliu. Așa a fost și la Nicoleta & Alexandru, la Valea Sânzienelor — un eveniment care nici n-a semănat a nuntă în sensul clasic, mai degrabă o după-amiază liniștită, la marginea unei păduri, cu cei apropiați. La nunțile mari e un echilibru între cadrele largi și cele de detaliu — pentru că e mai mult ansamblu, mai mulți oameni la biserică, ringul de dans e mai mare, mai animat. Vezi Nuntă la Ballroom Capitol Iași.

Nuntă mică sau nuntă mare: întrebarea care contează, de fapt

Nu cred că problema ar trebui privită din prisma banilor sau a stresului. Cred că întrebarea reală e: vă place să fiți înconjurați de oameni?

În discuțiile dinaintea nunții, pe care le am cu fiecare cuplu, aflu ce fel de eveniment va fi — și știu deja cum se va construi filmul: mai personal sau mai documentar, aproape doar despre ei doi sau cu ansamblul de povești din jurul lor.

Mă gândesc iar la cele două nunți de la început. Dar nu doar la ring — la toată ziua. La cât timp am avut cu mirii, la câte cadre am prins cu ei, la câte povești mici s-au strâns în jurul lor, la cât de aproape sau de larg am putut filma. N-aș zice că una a fost mai frumoasă decât cealaltă — au fost, pur și simplu, alt fel de zile.

Nu cred că „mică” sau „mare” e răspunsul. Cred că răspunsul e ce fel de film vreți să revedeți peste ani. Ce fel de amintiri vreți să păstrați?