VIDEOGRAF

După câțiva ani, filmând în Iași și prin județele din jur, am început să văd un tipar. Aceleași locații, aceleași biserici, aceleași momente care se repetă de la o nuntă la alta. Se schimbă florile, poate lumina, predica de la biserică. Formațiile care cântă la petrecere — după un timp le știam și repertoriul, cu toate că, în funcție de audiență, erau ceva variațiuni.

La un moment dat mi-am dat seama că nu asta contează cu adevărat. Singura variabilă sunt oamenii și ei contează cu adevărat — felul în care se uită unul la altul, cum râd, cum se emoționează.

De atunci filmez altfel. Nu mă mai interesează să „bifez” evenimentul. Încerc să surprind — prin ce filmez, cum filmez și cum editez, împreună cu partea sonoră — ce se simte, nu doar ce se întâmplă. Să iasă un film la care, peste ani, să te uiți și să retrăiești momentul, nu doar să ți-l amintești.

Odată stabilit scopul, mi-am schimbat și modul de abordare și de comportament. La nuntă sunt cât mai discret. Nu intervin, nu regizez. Prefer să fiu acolo, dar fără să se simtă. Așa apar momentele reale.

Pare, dar nu e ușor. Mai ales la noi, unde oamenii nu își arată ușor emoțiile în public. Dar tocmai de aceea am ales stilul documentar — să nu pun presiune pe miri. Să spun povestea așa cum a fost, și mai ales așa cum s-a simțit.